luni, 25 iunie 2012

REFRESH SOVEJA 2012



Scopul proiectului este inițierea unui proces de regenerare culturală, economică și spațială în comuna Soveja (județul Vrancea) și mediatizarea valorilor locale existente, iar pe de altă parte de a atrage atenția specialiștilor, clasei politice, administrației și a publicului larg asupra oportunităților și amenințărilor existente în zonă. Totodată proiectul va detalia principii și idei de valorificare sustenabilă a zonei montane Soveja, utilizând ca bază un studiu și o soluție de dezvoltare integrată realizate în perioada 2010-2011.
Acest lucru va fi susținut de o amplă dezbatere asupra situației actuale a mediului rural din România și asupra posibilităților de regenerare durabilă a acestora.
Proiectul iși propune de asemenea să promoveze și să protejeze valorile culturale proprii in contextul redezvoltării turismului in zonă și să fie un semnal de alarmă atât pentru autoritățile locale și centrale cât și pentru utilizatorii zonei Soveja. Implicarea specialiștilor din țara și străinătate dar și a studenților are ca scop învățarea continuă prin provocarea studenților de a rezolva probleme reale ale zonelor rurale și implicit promovarea valorilor culturale ale Sovejei.


Pentru mai multe detalii accesati link-ul: http://cubicsphere-urbanplanning.cabanova.com/#/refresh-soveja-2012

luni, 18 iunie 2012

Concursul Anual al Studentilor Arhitecti 2012

Finaliștii Concursului Anual al Studenților Arhitecți ediția 2012 sunt:

Ianculescu Andrei, UAUIM
Ruxandra Simona, Timișoara
Matei Oana, Cluj 
Ilovan Adriana, UAUIM
Lates Heracleea, UAUIM
Galateanu Cosmin, UAUIM
Stănescu Radu, UAUIM
Antal Alexandra, UAUIM
Matioc Adrian, Cluj
Bura Ligia, Cluj
Serghe Ovidiu, UAUIM
Besliu Cristian, UAUIM
Pop Sergiu, Cluj
Cocureanu Dana, Cluj
Moldoveanu Victor, UAUIM
Vasiliu Alexandru, UAUIM

Va asteptam maine la 12.00, in Sala Frescelor de la UAUIM, pentru a afla si castigatorii!

sâmbătă, 16 iunie 2012

Protest impotriva majorarii taxei de scolarizare


"...Daca asteptam sa traim intr-o lume mai buna trebuie sa contribuim la crearea ei. Pentru a fi schimbarea pe care ne-o dorim in lume." (Mahatma Ghandi).

Traim in secolul XXI cand si pentru a invata in conditii decente trebuie sa lupti.
Desi ne-am astepta ca intr-o societate democratica sa existe dialog intre conducerea oricarei universitati si studentii acesteia, in special in problema taxelor, se pare ca inca functioneaza practici pe care le-am putea numi despotice de stabilire a "birului" pe "mosie” numita plastic facultate.

Incepand de miercuri 13.06.2012 de la ora 09.00 studentii Facultatii de Arhitectura impreuna cu studentii Facultatii de Matematica – Informatica din cadrul Universitatii Spiru Haret, s-au adunat in curtea Universitatii de pe str. Ion Ghica nr. 13 pentru a protesta impotriva deciziei de a mari pe „nepusa masa” taxa de scolarizare. Aceasta taxa nu numai ca s-a dubla fata de anul universitar 2011/2012, ci s-a triplat fata de anul universitar 2010/2011, an in care multi dintre studenti au fost inscrisi la facultate, crescand de la suma de 1800 RON la nici mai mult nici mai putin de 5600 RON, ba chiar mai mult promitandu-ni-se de catre dl. rector ca in anul universitar 2013/2014 taxa va ajunge la suma de 7500 RON.

Protestul nostru a fost un protest pentru bun simt si nu s-a dorit nimic altceva decat o discutie de negociere cu conducere Universitatii, prin care sa ajungem la un numitor comun si sa ni se ofere o garantie a viitorul nostru d.p.d.v. financiar in aceasta Universitate.
Suntem constienti ca Universitatea are cheltuieli foarte mari de intretinere, cheltuieli cu salariile profesorilor, s.a.m.d., in schimb si noi ca studenti avem aceleasi cheltuieli dar sub o alta forma. Fiecare din noi inainte de a se inscrie la aceasta Universitate si-a calculat un buget pentru plata studiilor, plata manualelor, plata printurilor destul de costisitoare, plata calculatoarelor destul de performante, etc, in schimb in acest calcul nimeni nu a introdus o marja de marire a taxei de studii, ba mai mult o marire de 300% si aceasta pentru ca nu am fost informati ca taxa poate creste chiar si exponential. Intradevar Facultatea de Arhitectura este o facultate costisitoare atat d.p.d.v. financiar dar in acelasi timp este si o facultate care iti ofera satisfactii atat in timpul studentiei cat si dupa ce ai absolvit-o. Insa in aceasta situatie cu o taxa de 6500 RON peste 450 de studenti numai ai Facultatii de Arhitectura s-au vazut in situatia in care trebuiau sa renunte pentru ca situatia financiara a fiecaruia nu ii mai permitea sa mearga mai departe, ca sa nu mai vorbim de incertitudinea ca taxa putea creste din nou.

In a doua zi de protest, reprezentantii studentilor Onisim BULGARIU – presendinte ASASH si Emil CALOTA – membru de onoare al ASASH, au fost chemati in audienta de catre conducerea Universitatii. In aceasta sedinta s-a discutat despre probleme financiare ale Universitatii dar si despre cerintele studentilor. Cerintele studentilor erau ca taxa de 2500 RON sa ramana neschimbata si sa se semneze un act aditional prin care Universitatea sa se angajeze ca nu va mai mari aceasta taxa studentilor deja inmatriculati. Acest lucru nu a fost in nici un caz posibil, pentru ca in cazul acesta Facultatea de Arhitectura intra in insolventa si apoi in desfiintare, lucru care nu il doresc nici studentii si nici cei din conducerea Universitatii.
In aceasta situatie a trebuit sa gasim o cale de mijloc ca Facultatea de Arhitectura sa functioneze mai departe dar si studentii sa nu mai fie pusi in situatia de a renunta la facultatea aceasta, iar solutia a fost ca taxa sa se majoreze la suma de 3700 RON, suma care sa poata fi platita in 4 rate, plus semnarea unui contrat cadru prin care studentii sa aiba certitudinea ca pana la finalizarea studiilor taxa nu va mai putea creste decat pentru studentii aspiranti la aceasta facultate.
Daca ar fi sa ne uitam in urma ne-am da seama ca aceasta taxa tot s-a marit, ba chiar s-a dublat pentru unii care au intrat in aceasta facultate cu suma de 1500 RON sau 1800RON, si chiar si asa 3700 RON s-ar putea sa fie o suma destul de mare pentru unii, insa sunt momente din viata in care trebuie sa faci compromisuri pentru ati atinge telul si sa iti indrepti privirea catre inainte pentru a vedea cat mai clar drumul spre viitorul tau. De acum inainte studentul la Facultatea de Arhitectura din cadrul Universitatii Spiru Haret va plati taxa de scolarizare de 3700 RON dar are siguranta ca anul urmator tot aceasta suma o va plati pentru continuarea studiilor.

Asadar, aceasta solutie urmeaza a fi analizata de catre Consiliul Administrativ al Universitatii Spiru Haret si apoi propusa Senatului Universitatii pentru a fi adoptata si in cel mai scurt timp conducerea Universitatii va transmite reprezentantilor studentilor daca ea a fost sau nu aprobata. In schimb s-au primit garantii din partea d-lui prorector Ghe. Bica si din partea d-lui director administrativ Radu Rebedeu ca aceasta solutie va fi adoptata.

Daca raspunsul va fi unul negativ, incepand de luni 18.06.2012 avem autorizatie de la Primaria Bucuresti pentru a protesta in fata Universitatii si vom face aceasta pana cand Universitatea va fi de acord cu solutia propusa.

Cu aceasta ocazie ASASH doreste sa multumeasca in numele studentilor celor de la ANOSR care au fost un real ajutor si deasemenea multumim si celor de la RTV, Realitatea, TVR, ImpactNews, Libertatea si Europa Fm pentru sprijinul acordat cu ocazia acestui protest.

Onisim BULGARIU – presedinte ASASH

joi, 14 iunie 2012


Vineri 15.06.2012 de la ora 11.00, 
sunteti invitati in Sala Studio a Facultatii de Arhitectura din cadrul Universitatii Spiru Haret 
pentru ai asculta pe Maximilian si Daniel Zielinski vorbind despre proiectele si experienta acumulata la Herzog & de Meuron si Foster + Parteners precum si proiecte personale.

Protest imoptriva majorarii taxei de scolarizare


Dupa cum stiti astazi 13.06.2012 incepand cu ora 09.00 studentii Facultatii de Arhitectura impreuna cu cei de la Facultatea de Matematica - Informatica din cadrul Universitatii Spiru Haret s-au adunat in fata Universitatii pentru a protesta impotriva deciziei de a mari taxa de scolarizare.

La Facultatea de Arhitectura incepand din toamna acestui an taxa va fi de 5600 RON, asta dupa ce in ultimii doi ani consecutivi taxa s-a marit treptat.
In anul 2010-2011 taxa a fost de 1800 RON, in anul 2011-2012 taxa s-a majorat la suma de 2500 RON iar in anul universitar 2012-2013 taxa a ajuns la suma de 5600 RON.
Aceasta marire de taxa se aplica tuturor studentilor indiferent de suma care au platit-o in anul 1, fara ca Universitatea sa ne avertizeze ca aceasta taxa poate creste de la an la an.

De aceea incepand de astazi studentii Universitatii Spiru Haret vor protesta impotriva acestei decizii pana cand conducerea va fi deschisa de a negocia aceasta taxa.

Tot astazi, reprezentantii studentilor au avut o intrevedere cu dl. rector Aurelian Bondrea, insa domnia sa se apara spunand ca in special Facultatea de Arhitectura merge pe minus. Dupa spusele domniei lui nu vor sa negocieze aceasta decizie de marire a taxei, ba chiar afirma ca in anul universitar 2013-2014 taxa va creste din
nou in jurul sumei de 7500 RON.

Deasemenea a fost discutata problema studentilor care au ajuns in anii 3,4,5 si nu mai au posibilitatea financiara de a continua studiile si dansul a replicat ca aceasta nu este problema dansului.

O alta problema care a fost expusa a fost aceea daca ne pot garanta ca aceasta suma de 5600 RON va ramane asa pana la terminare studiilor, insa asa cum a spus si mai sus, in anul imediat urmator taxa va creste din nou pentru toti studentii Facultatii de Arhitectura si nu ne pot oferi nici o garantie ca taxa va ramane la aceasta suma.
Aceeasi situatie o au si cei de la Facultatea de Matematica-Informatica, taxa pentru anul universitar 2012-2013 dublandu-se.

Pana in momentul de fata 485 de studenti ai Facultatii de Arhitectura impreuna cu cei de la Facultatea de Matematica au semnat liste cu tabele nominale prin care argumeneaza ca nu mai pot continua studiile in urma maririi taxei la suma de 5600 RON la Facultatea de Arhitectura respectiv 3000 RON la Facultatea de Matematica-Informatica.

In concluzie Asociatia Studentilor Arhitecti Spiru Haret, impreuna cu reprezentantii studentilor tuturor facultatior din cadrul Spiru Haret isi vor mentine pozitia de protest pana cand conducerea Universitatii vor renunta la aceasta marire de taxa.
ASASH pe langa sprijinul tuturor reprezentantilor de la celelalte facultati, beneficiaza de sprijinul si suportul ANOSR.

Prin acest protest studentii doresc urmatoarele:
-taxa de studiu sa ramana la suma de 2500 de RON
-sa se semneze un contract cadru prin care sa se stipuleze ca taxa nu mai poate fi marita pana la terminare studiilor, iar daca situatia o impune taxa sa fie majorata doar pentru studentii care se inscriu de acum in anul 1 de studiu.

joi, 7 iunie 2012

Alegeri presedinte ASASH

Va anuntam ca in data de 08.06.2012 ora 18.00, conform statutului ASASH se vor face alegeri pentru functia de presedinte al asociatiei.
Pentru aceasta functie poate candida orice membru activ al asociatiei trimitand un cv pe adresa de email: asash.info@gmail.com

Rugam cu aceasta ocazie toti membrii activi sa fie prezenti si sa isi exercite dreptul de vot in aceasta asociatie.

Dupa alegerea presedintelui, acesta propune cei doi vicepresedinti iar adunarea generala (care este formata din membrii activi) isi ofera votul de incredere pentru cei doi propusi.

Dupa ce adunarea generala isi da acordul pentru cei doi vicepresedinti, acestia impreuna cu presedintele vor propune directorii de departamente si deasemenea adunarea generala trebuie sa-si ofere votul de incredere pentru cei propusi.

Aspirantii la functia de presedinte isi pot trimite candidaturile pana cel tarziu 08.06.2012 ora 12.00 pe adresa de email mai sus specificata!!!

ASASH ureaza bafta candidatilor si ii invita la vot pe toti membrii activi.
***La aceasta sedinta pot participa si membrii aderenti ASASH (neactivi) insa nu au drept de vot***