Joi, 17
octombrie 2013, a avut loc în Londophone
pub (str. Ioan Zalomit nr. 2, Bucureşti) vernisajul expoziţiei de
grafică Blând Spot – Voicu Dragomir. Evenimentul a avut o
notă nostalgică, a fost o plăcută descoperire şi o dulce reamintire pentru
mulţi dintre cei prezenţi, de la artişti plastici consacraţi, la jurnalişti,
continuând cu profesori (cadre didactice în cadrul Academiei de Studii
Economice din Bucureşti), colegi şi prieteni ai artistului Voicu Dragomir, fără
a uita studenţii şi absolvenţii Universităţii Naţionale de Arte Plastice din
Bucureşti sau prieteni dragi ai Londophone pub.
Expoziţia
prezintă cel mai recent proiect al artistului contemporan Voicu Dragomir: Blind
Spot, o serie de 30 de lucrări de grafică care problematizează la nivel
vizual o serie de simboluri devenite imagini metaforice, semne ale unei viziuni
iconice a lumii.
În
deschiderea evenimentului, artista Andra-Maria
Măciucă a susţinut un concert de muzică folk, combinată cu piese
celebre din muzica indie-pop şi soft rock contemporană internaţională.
Vernisajul
a fost deschis de către criticul de artă Laura Lucia Mihalca, curatoarea
expoziţiei curente. Aceasta, în discursul său, a descris colaborarea sa cu
Voicu, realizând şi un comentariu critic al seriei de grafică.
Cităm: "Colaborarea cu Voicu a început
în martie-aprilie 2012, atunci când am iniţiat un apel de proiecte pentru
expoziţia colectivă Călătorie către Ţara Soarelui Răsare, expoziţie pe care
am organizat-o în primăvara anului 2012 în cadrul Muzeului Naţional de
etnografie Franz Binder din Sibiu şi care a
fost inclusă în Programul Naţional Noaptea Muzeelor, bucurându-se de un număr
impresionant de vizitatori (peste 4.000 de persoane). I-am cunoscut întâi
pictura lui Voicu, aşadar am luat contact la început cu lumea culorilor sale,
pentru că la expoziţia de la Sibiu a participat cu două lucrări de pictură.
Ulterior, i-am cunoscut proiectele inedite de fotografie, lucrările
experimentale de sculptură şi instalaţiile sale. Şi cred că acest lucru îmi
place cel mai mult la Voicu: experimentalismul său. Este vorba de un curaj al
jocului studiat pe care-l întâlnim în toate lucrările sale, inclusiv în seria
de grafică Blind Spot, pe care o vernisăm acum.
Lucrările din expoziţia de faţă reprezintă, în fapt,
primul proiect de grafică al lui Voicu Dragomir. Putem observa în aceste
lucrări atât o anumită geometrie a formei şi a liniei - trimitere
directă la lumea realului şi a recognoscibilului, cât şi un anume non-figurativ
pur, element ludic - semn al imaginaţiei şi
expresivităţii artistului. Întâlnim simboluri pline de mister, întâlnim
reflexii ironice la adresa logo-urilor unor mărci sau produse celebre. Imaginile
sunt la graniţa dintre cunoscut şi necunoscut, dintre real şi
fantastic, devenind însemne iconice ale unei lumi care ne este dezvăluită de Voicu
prin intermediul acestei expoziţii. […]"
Fotografii
de la vernisaj puteţi vedea pe pagina de facebook Art Ouţ: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.614914601907291.1073741835.138590419539714&type=3.
Art Ouţ mulţumeşte pentru
fotografii celor două artiste - fotografe
ale evenimentului: Claudia Cristea şi Andreea Gabriela Ionescu.
Cei 3
actanţi ai evenimentului, Voicu Dragomir, Laura Lucia Mihalca şi Andra Maria
Măciucă au fost invitaţi în cadrul emisiunii Zebra a realizatoarei Mihaela
Dedeoglu, la RFI, unde au descris pe larg conceptul evenimentului Blind Spot.
Puteţi asculta aici interviul: https://soundcloud.com/voicu-dan-dragomir/rfi-romania-11-10-13-zebra-cu.
Expoziţia
poate fi vizitată până pe 14 noiembrie 2013, (de luni până duminică, începând
cu ora 16.30).
Contact (Pentru
detalii, întrebări, relaţii cu presa) –
curator, Laura Lucia Mihalca: laura@artout.ro.
Parteneri ai evenimentului: AEGEE Bucureşti, Asociaţia
Dialog şi Acţiune, Asociaţia Femeilor Universitare, Asociaţia Omnimind,
Asociaţia Studenţilor la Arhitectură Spiru Haret ASASH, Ed4lead, Fundaţia Ileana
Mustatza, Liga Studenţilor Electronişti.
Parteneri media ai evenimentului: Amelie.ro,
Avocatura.com, Buzzcamp, Ceaşca de cultură, Edu news, Gratuitor.ro, IQ ads, Pr
wave, Radio RFI, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Roarhitect.ro, România
pozitivă, Senso TV, Teen press, Vreau arta.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu